Chiar dacă vara încă este prezenta, unele mămici se gândesc deja la toamnă și au comandat căciulițe mai groase pentru copilașii lor. Iată mai jos câteva modele :

Mai aveam un material din care intenționam să-mi fac o rochie ca cea cu buline. Partea de sus, cea croșetată, o aveam făcută, mai trebuia dopar să mă mobilizez să scot mașina de cusut și să fac partea de jos a rochiei. Am finalizat-o și a ieșit așa :

Ieri am îmbrăcat-o și am fost mândră să văd cum mă privesc doamnele pe stradă sau în tramvai. A ieșit super drăguță. Partea cu năstureii o port în spate.

O duioasă poezie de dragoste

Noi nu ne-am spus-o dar, vezi bine
Că ne iubim; și ochii tăi
De mult așteaptă de la mine
Să spun cuvântul greu dintâi.

Când ne-ntâlnim, e-o fericire,
Ce-am fost dorit-o amândoi;
Nu-i limba-n stare să înșire
Din ochi câte ne spunem noi!…

Se sorb, adânci și însetate,
A noastre lacome priviri,
Același gând și dor ne-abate,
Aceleași tainice porniri.

Ș-atâta ți-i de înțeleasă
Cerșirea ochilor mei triști,
Că te roșești, ca o mireasă,
Clipești, nervos buzele-ți miști…

Și dulce-mi cați o dezmierdare,
Pe-ascuns un zâmbet îmi trimeți:
În noi, întunecat, tresare
Misterul veșnicei vieți.

O, ne-nțelegem de minune,
Cu cât ne întâlnim mai des,
Și, totuși ne sfiim a spune
Ce fiecare-am înțeles.

De rămânem singuri vrodată,
Stăm muți, cu ochii în pământ.
Tu parc-aștepți înfiorată,
Eu în deșert mintea-mi frământ…

De ce nu vrei?… Mai lesne-ți vine
Să-mi faci tu cale la-nceput:
Apropie-te blând de mine
Și-ntinde-mi mâna s-o sărut.

Din vraja dulcilor ispite
Nemaicătând să te abați,
Ne-om pomeni, pe negândite,
Ca de când lumea-mbrățișați.

La ce vrei să se risipească
Atâtea visuri în zadar?
La ce comoara ta firească
Să ți-o îngropi, ca un avar?…

Acum ți-i inima fierbinte,
Frumoasă ești, iubită ești …
Ce mai aștepti, așa cuminte,
Și-n taină singură tânjești?

Nu simți cum prinde să te-mbete
Tăria-nfrăntelor dorinți?
Nu vezi cum arzi de sfânta sete
A sărutărilor fierbinți?…

Îndemnul tinereții tale
Ascultă-l – cât e de-nțelept!
Cu-atâta dor îți cat în cale!
E-atâta timp de când te-aștept!…

Ce fericiți am fi-mpreună!…
Ne-am alinta, ca doi copii.
Acu ni-i vremea, numai bună,
De dezmierdări, de nebunii!…

O, vino, fă ce vrei din mine,
Stăpâna vieții mele fii,
Rentoarce-mi vremile senine,
Comoara de copilării!…

Alexandru Vlahuță - Ce fericiți am fi-mpreună!, 27 iunie 1887

Astăzi am finalizat o rochie. Poza nu reflectă culoarea reală, am făcut fotografia la lumină artificială. În realitate este un roz plăcut. Firul este bumbac mercerizat, iar clienta o va purta ca atare în concediu la mare, iar dupa aceea îi va pune o căptușeală.

Urmaresc un site www.devorbacutine.eu, unde sunt postate periodic articole draguțe, interesante și pilduitoare. Astăzi am citit unul și vreau să îl împărtășesc cu voi, așa că îl voi prelua in totalitate. Sper să vă placă și vouă.

– De ce o iubești? Și așa nu veți fi niciodată împreună – Tu de ce respiri? Oricum o să mori

Dacă cineva îți va spune că iubești în zadar un om, să nu îl asculți. Dacă cineva îți va spune că trebuie să iubești doar dacă dragostea se împarte la doi, să nu îl asculți. Dacă cineva drag va pleca de lângă tine după o lună, un an sau o viață, să știi că așa a fost să fie. Dar nici pe el să nu îl asculți, când îți va spune să-l uiți. Pentru că îl vei iubi la fel de mult, nu-i așa? Dacă vei iubi o viață și vei avea omul drag alături doar pentru o zi, să iubești în ziua aia cât pentru o viață, ca să îți amintești apoi un miros de parfum, de carne fragedă, de fericire. Dar să nu încetezi să iubești. Cum știi tu. Cum poți tu.

Pentru că doar iubind vei da la o parte timpul și orice prejudecăți. Vei fi un om diferit. Îți vor lumina ochii și dorințele vor deveni plăceri ascunse. Vei putea să oferi, deschis și fără a cere ceva în schimb. Da, când ceri nu iubești și când iubești nu ceri. Te vei trezi cu un scop, departe de cel personal: vei dori din toată inima să faci pe omul drag fericit. Nu contează cum, fie și oferind un zâmbet. Vei ști în schimb că al tău e sincer. Vei susține, din umbră sau aproape. Vei trăi emoțiile celuilalt, tristețea și bucuria lui. Ce poate fi mai sacru decât să simți ce simte un al om, să te regăsești și să respiri același dor? Vei fi alături, vei împărtăși un gând și o dorință. Dacă îți va răspunde, va fi frumos. Dacă nu, vei ști că oricum să iubești e frumos.

Nu iubești din reciprocitate sau din obligație. Din indiferență sau din stări de spirit. Iubești pentru că așa îți dictează inima. Pentru că te regăsești în frumusețea, gesturile și cuvintele unui om. Pentru că ai vrea să îl vezi și să îl faci fericit o viață. Starea asta merită toată singurătatea și toată nefericirea din lume. Cei care cred că e absurd, probabil niciodată nu au iubit sincer. Nu au trăit momente de dăruire, de atașament, de regăsire. Da, este frumos să iubești responsabil, dar parcă dragostea e mult mai frumoasă cu o doză de nebunie. Cu o stare de inconștiență în fapte. Cu lipsa de control și în același timp cu senzația că toată lumea e în mâinile tale. Așa că dacă cineva îți va spune că iubești în zadar un om, să nu îl asculți.

Dacă te va întreba: de ce o iubești? Și așa nu veți fi niciodată împreună…să îi răspunzi simplu: tu de ce respiri? Oricum o să mori. 

De curând am redescoperit minunata voce a celui ce a fost ȘTEFAN IORDACHE. Îl ascult aproape zilnic și nu mă satur de vocea lui.

https://www.youtube.com/watch?v=x4cRZ4mprbs